Anii de seminar

De ce mă fac preot? Domnul vrea ceva; ce anume? şi cu o latină din latina aproximativă, repetam: Doamne, să văd! Să fie! Să fie! Să vină ceea ce tu vrei şi eu ignor... 28 martie 1925, Josemaría – preot.

Bazilica Stâlpului, Saragosa

„A trecut timpul, şi s-au întâmplat multe lucruri dure, cutremurătoare, pe care nu vi le spun pentru că îmi fac rău mie, dar ar putea să vă întristeze şi pe voi. Erau lovituri obscure ale lui Dumnezeu Domnul nostru pentru a pregăti – din acest copac – grinda care trebuia să servească, în ciuda slăbiciunii sale, pentru a face Opera sa. Eu, aproape fără să-mi dau seama, repetam: Domine, ut videam! Domine, ut sit! Nu ştiam despre ce era vorba, dar mergeam înainte, înainte. Au fost anii din Saragosa”.

La seminarul sfântul Carol din Saragosa a sosit în 1920, după ce a urmat ca seminarist extern primele cursuri, în seminarul diecezan din Logroño. La sfântul Carol, pentru comportamentul său şi calităţile sale umane a fost numit superior de cardinalul Soldevila, care nu mult timp a fost asasinat din ură faţă de religie.

Zilele treceau cu obligaţia viguroasă de a studia şi de a menţine o viaţă forte de pietate. Mergea în toate zilele în bazilica vecină unde este venerată Madona Stâlpului, cu un cult foarte vechi. I se încredinţa ei în aşteptarea luminii definitive asupra voinţei lui Dumnezeu. „Pe jumătate orb, aşteptam mereu pentru ce. Pentru ce mă fac preot? Domnul vrea ceva; dar ce anume? Şi repetam: Domine, ut videam! Ut sit! Ut sit! Ce este ceea ce tu vrei şi eu ignor.”

Cu colegii seminarului, la Saragosa

Şi devoţiunea sa se manifesta şi cu gesturi filiale gingaşe. Povestea, de exemplu: „Într-o zi am putut să mă închid în biserică după închiderea uşilor. M-am îndreptat spre imaginea Madonei, cu complicitatea unuia din acei buni preoţi, am urcat acele puţine trepte pe care le cunosc copiii şi, apropiindu-mă am sărutat imaginea Mamei noastre. Ştiam că nu era acela obiceiul, că a săruta mantia este permis exclusiv copiilor şi autorităţilor. Totuşi, am fost şi sunt sigur că Mamei mele a Stâlpului i-a plăcut că eu am sărit pentru o dată obiceiurile stabilite în catedrala sa”.

La rugăciunea mariană corespundea adoraţia euharistică prelungită. Petrecea mult timp în capela seminarului. Uneori se oprea să se roage toată noaptea într-o tribună din planul superior. Şi transcria pe foi de hârtie frazele din Scriptură meditate îndelung.

28 martie 1925, Josemaría preot

Sfântul Josemaría seminaristă

În noiembrie 1924 este chemat de urgenţă la Logroño: Tatăl său a murit subit. „Tatăl meu a murit obosit. Avea mereu surâsul pe buze...” La suferinţele ultimilor ani se unea acum şi aceasta, care în afara durerii lăsa familia în dificultăţi economice foarte grave. Încă în doliu, la 28 martie 1925 este sfinţit preot în capela seminarului. A celebrat prima Sf. Liturghie în Bazilica Stâlpului, la picioarele Madonei atât de iubită şi invocată. Erau prezenţi mama, sora şi puţine persoane prietene: Sf. Liturghie a fost oferită pentru sufletul tatălui.

Din acel moment Sfânta Liturghie devine şi mai centrală în viaţa sa. La Sfânta Liturghie a primit de la Dumnezeu unele lumini importante, pe altar a concentrat căutările proprii, acolo a găsit mereu forţa sa. De aceea, transmiţând experienţa sa, sfătuia: „Luptă pentru a face ca Sfânta Jertfă a Altarului să fie centrul şi rădăcina a vieţii tale interioare, astfel ca întreaga zi să se transforme într-un act de cult – prelungirea Sfintei Liturghii pe care ai ascultat-o şi pregătirea celei următoare –, care izbucnesc în aspiraţii, vizite la Preasfântul Sacrament, în oferirea muncii tale profesionale şi a vieţii tale familiare”.

www.josemariaescriva.info