În serviciul familiei mele

„Descoperirea vocaţiei mele a fost un dar de la Dumnezeu”. Sunt cuvintele lui Marisol Pérez, asociată a Opus Dei din Palencia.

Marisol Pérez.

Am întâlnit Opus Dei când aveam 20 de ani. Eram în vacanţă, într-un oraş din sudul Spaniei, când o prietenă m-a invitat la o meditaţie. Nu mai fusesem niciodată într-un loc asemănător; atmosfera din casă, oamenii erau tineri şi veseli… Era o capelă, iar un preot ne-a vorbit despre viaţa de rugăciune şi despre munca bine făcută, care poate fi sfântă şi sfinţitoare… Aceste idei mi s-au părut atât de atrăgătoare încât, când m-am întors acasă, am întrebat unde aş putea găsi un Centru al Opus Dei şi, în şapte luni, am hotărât că aceasta era viaţa pe care o doream pentru mine.

În acea perioadă, situaţia mea familială era foarte complicată, pentru că mama mea, care era atunci o femeie tânără, de 50 de ani, fusese diagnosticată cu artrită progresivă şi generalizată. După câteva luni, a trebuit să folosească un scaun cu rotile. Am putut să am grijă de ea până la sfârşit, timp de şase ani, în care a suferit de o infirmitate care a ajuns totală. De asemenea, am avut grijă de tatăl meu, până când a murit.

Această îngrijire continuă, zi şi noapte, mi-a impus câteva schimbări în viaţă, şi nu am mai putut să merg la cursuri. Atunci, m-am înscris la Învăţământ la Distanţă. Apoi, a trebuit să întrerup studiile, pentru că nu era disponibilă specializarea Filologie Engleză.

Când a murit mama, m-am dedicat timp de cinci ani muncii în administraţia unuia dintre căminele Opus Dei, pentru că acolo am găsit un mediu plin de grijă, primitor, de cămin familial. Au fost ani de muncă intensă, dar foarte creativă şi plină de satisfacţii.

Apoi, m-am întors la universitate. Am terminat studiile şi m-am pregătit pentru admiterea ca profesor în învăţământul secundar. Am obţinut un post chiar în oraşul meu, la început suplinitor, iar mai târziu titular, lucru care mi-a permis să continui să îl îngrijesc pe tatăl meu, fără să îl scot din mediul lui.

„A mă şti şi a mă simţi fiică a lui Dumnezeu este esenţa fericirii mele şi, de ce să nu o spun, a bunei mele dispoziţii, care este atât de importantă în viaţă”.

Acum înţeleg că descoperirea vocaţiei mele a fost un dar de la Dumnezeu. Datorită spiritului Lucrării, am putut să înfrunt boala gravă a mamei mele, să văd voinţa lui Dumnezeu în viaţa de zi cu zi şi să îi ajut şi pe alţii să o vadă. A mă şti şi a mă simţi fiică a lui Dumnezeu este esenţa fericirii mele şi, de ce să nu o spun, a bunei mele dispoziţii, care este atât de importantă în viaţă. Rugăciunea, abandonarea în mâinile Domnului, căutarea sfinţeniei în muncă orice s-ar întâmpla, sunt mereu izvoare de bucurie şi de satisfacţie.

Am văzut că viaţa poate să ofere multe. În cartea Drum a Sfântului Josemaría,este un pasaj în care se vorbeşte despre un arc comprimat care, când se întinde, poate ajunge departe. Aşa mi s-a întâmplat mie. Am petrecut câţiva ani pregătind activităţi în străinătate, pentru ca alte colege să le ducă la bun sfârşit. Apoi, când nu am mai avut obligaţii familiale, munca mea mi-a dat posibilitatea să călătoresc, însoţind grupuri de elevi în schimburi culturale (în cadrul Proiectului Comenius) sau în acţiuni de voluntariat în diverse ţări ca Anglia, Irlanda, Suedia, Polonia, Statele Unite sau Italia.

Pe de altă parte, să trăieşti tot timpul în acelaşi oraş are avantajele sale: cunoşti multe persoane şi mulţi te cunosc pe tine, mai ales atunci când activitatea profesională te obligă să vii în contact cu elevii şi cu părinţii lor. Acum un timp, m-au solicitat să colaborez la o emisiune de radio şi am acceptat. Acum colaborez la o rubrică săptămânală de opinie şi prezidez Asociaţia Spaniolă împotriva Cancerului, care ajută foartemult persoanele afectate de această boală şi rudele lor.

Cât despre experienţa mea în Opus Dei, pot să spun că, la fel ca orice drum care se alege liber şi care durează toată viaţa, este presărată cu încercări, dificultăţi şi îndoieli, dar când ai încredere în Dumnezeu, întunericul se împrăştie şi, mai târziu sau mai devreme, apare lumina.