"La uitarea de sine se ajunge prin rugăciune"

Cei mai mulţi dintre cei care au probleme personale "le au" din egoismul de a se gândi la ei înşişi (Forja, 310)

Fiecare dintre voi, dacă vrea, poate să-şi găsească propriul făgaş, prin această discuţie cu Dumnezeu. Nu-mi place să vorbesc despre metode, nici despre formule, pentru că niciodată nu mi-am dorit să încorsetez pe nimeni: am încercat să-i încurajez pe toţi să se apropie de Dumnezeu respectând fiecare suflet aşa cum este, cu caracteristicile proprii. Cereţi-I să-Şi pună în aplicare planurile în viaţa noastră: nu doar în minte, ci în adâncul inimii şi în întreaga noastră activitate exterioară. Vă asigur că astfel vă veţi scuti în mare măsură de dezgustul şi durerea egoismului şi vă veţi simţi în stare să extindeţi binele în jurul vostru. Câte contrarietăţi dispar, cât de profund ne apropiem de acest Dumnezeu al nostru, care niciodată nu ne abandonează! Se reînnoieşte, cu diferite nuanţe, această dragoste a lui Isus pentru ai Săi, pentru bolnavi, pentru infirmi, care întreabă: ce ţi s-a întâmplat? Mi s-a întâmplat... Şi, imediat, lumina sau, măcar, acceptarea şi pacea.
Invitându-te la aceste confidenţe cu Învăţătorul mă refer în special la dificultăţile tale personale, pentru că majoritatea obstacolelor din calea fericii noastre se nasc dintr-o mândrie mai mult sau mai puţin ascunsă. Ne considerăm de o valoare excepţională, cu calităţi extraordinare; şi, atunci când ceilalţi nu cred la fel, ne simţim umiliţi. Este o bună ocazie pentru a ne ruga şi pentru a ne corecta, cu certitudinea că niciodată nu este prea târziu ca să schimbăm drumul. Dar este foarte bine să începem această schimbare mai curând şi nu mai târziu. (Prieteni ai lui Dumnzeu, 249)