Prelatul Opus Dei în România

Între 17 şi 19 decembrie 2010, Episcopul Mons. Javier Echevarría, Prelatul Opus Dei, a venit la Bucureşti pentru a vizita credincioşii Prelaturii, cooperatorii şi prietenii.

Episcopul Mons. Echevarría, Prelatul Opus Dei

Mons. Javier Echevarría a sosit de la Roma în seara de 17 decembrie a.c., pentru a petrece weekend-ul de dinainte de Crăciun cu credincioşii din Opus Dei. A fost prima dată când Prelatul a vizitat România şi s-a arătat foarte bucuros pentru că a putut să realizeze un vis al Sfântului Josemaría, care s-a rugat atât de mult pentru această ţară.

În afara întâlnirilor cu credincioşii Prelaturii din centrele Lucrării care se află în Bucureşti, sâmbătă, 18 decembrie, a avut loc o întrunire deschisă la Hotelul Howard Johnson cu aproape o sută de persoane participante la mijloacele de formare spirituală, dar şi cu altele care, într-un fel sau altul, sunt în contact cu Opus Dei.

Episcopul a amintit că Opus Dei este o instituţie ierarhică a Bisericii Catolice în care există un prelat, preoţi şi laici, atât femei, cât şi bărbaţi de diferite poziţii sociale, care răspândesc chemarea la sfinţenie în mijlocul lumii, conştienţi că se pot întâlni cu Dumnezeu în împrejurările de zi cu zi.

Lucrarea stabilă a Opus Dei în România a început acum un an şi jumătate. Prelatul Lucrării a comentat că încă sunt puţine persoane din Opus Dei în această ţară, dar că prevede deja mii de români care vor beneficia de acest spirit de sfinţenie în viaţa de zi cu zi, pentru a se apropia tot mai mult de Dumnezeu.

Preasfinţia Sa a cerut credincioşilor rugăciuni pentru Papa Benedict al XVI-lea - care iubeşte atât de mult România -, pentru episcopi şi preoţi, şi pentru autorităţile civile.

Statuia Sfântului Josemaría în Parohia Sfânta Tereza a Pruncului Isus

În după-amiaza zilei de sâmbătă, Prelatul a vizitat Parohia Sfântă Tereza a Pruncului Isus, unde se află o statuie a Sfântului Josemaría, apoi, urmând paşii Papei Ioan Paul al II-lea, s-a rugat la mormântul cardinalului Hossu. Vorbind despre anii de comunism, a afirmat că România a trăit o perioadă foarte grea, plină de sacrificii şi că sunt multe persoane sfinte în Rai, alături de alţi martiri, care au suferit pentru a-şi apăra credinţa şi cărora trebuie să le mulţumim foarte mult.

Deşi vizita a fost concentrată într-un weekend, Mons. Echevarría s-a întâlnit cu Nunţiul Apostolic, Mons. Francisco Javier Lozano, cu IPS Ioan Robu, Arhiepiscop-Mitropolit de Bucureşti şi cu Episcopul auxiliar al Arhieparhiei de Alba-Iulia şi Făgăraş şi Vicarul Bucureştilor, PS Mihai Frăţilă. De asemenea, s-a oprit preţ de câteva minute şi la biserica greco-catolică Adormirea Maicii Domnului unde s-a rugat câteva momente la osemintele episcopului Vasile Aftenie aflat în proces de beatificare.