Când am plecat în 2003 din Lanzhou (VR China) spre China, încă nu bănuiam că nu doar traseul profesional mi se va schimba ci şi în viaţa mea vor avea loc schimbări.

Un vis devine realitate: Viena!

A exersa şi iar exersa la pian, până la 13 ore pe zi: Aşa arăta viaţa mea, ca şi a multor altor chinezi, care au îmbrăţişat o carieră în muzică. Aveam atunci un ţel mare: Vroiam să câştig un concurs, care mi-ar fi permis să studiez mai departe la Conservator în Viena. Şi am reuşit!

Cu victoria la concurs mi-am asigurat un bilet de intrare la “Oraşul muzicii", la fel şi prietenul meu de atunci, un foarte talentat flautist. Aveam atunci deja planuri serioase pentru un viitor împreună şi ne gândeam la căsătorie.

Totuşi s-a întâmplat altfel. Am experimentat cea mai mare durere din viaţa mea: Prietenul meu a murit într-un accident de maşina în timpul unui concediu în China. Aceasta a fost o grea lovitură. Căile lui Dumnezeu nu sunt mereu de înţeles din prima. Îmi amintesc încă şi astăzi sfaturile, pe care câteva din prietenele mamei mele, care erau creştine, mi le dădeau: "Păstrează-ţi credinţa în Dumnezeu". Eu nu eram botezată.

Währing – o nouă casă

În acel moment căutam o cameră şi am găsit un loc în căminul de studente Währing. Acest lucru a fost un mare noroc pentru mine. Aici am fost sprijinită mult în dorinţa mea de avansare profesională, în acelaşi timp, am constatat că nu aş putea construi sensul întregii mele vieţi pe acest lucru, să fac o carieră. Erau într-adevăr totul exersatul şi a da concerte?

Moartea prietenului meu m-a făcut să-mi pun multe întrebări, da, am început o căutare şi o luptă cu Dumnezeu. Prin viaţa mea în căminul de studente am primit primele răspunsuri. Confruntarea cu moartea m-a adus încet înapoi în viaţă! Împreună cu prietenele mele din căminul de studente am făcut excursii, am învăţat germana, am avut grijă de grădină şi de casă... şi nu am mai avut nevoie de 13 ore înverşunate pentru exersat la pian. Drumul a fost lung, a trebuit să părăsesc vechile obişnuinţe, nu am mai consultat horoscopul pentru soarta zilelor mele, ci am vrut de atunci încolo să-mi iau viaţa în propriile mâini şi cu ajutorul lui Dumnezeu să o îndrept pe drumul cel bun. Am câştigat mai multă încredere în Dumnezeu, care a fost mereu acolo şi pentru care am putut să fac din fiecare studiu un concert de gală in onoarea sa.

O sărbătoare, o bucurie, o pace deplină

Am vrut să ştiu mai multe despre credinţa catolică, în căminul de studente am primit răspunsuri la întrebările mele. După o pregătire temeinică şi o confruntare cu credinţa catolică şi experienţa sa de viată, am fost botezată în noaptea de Paşte 2005 în capela căminului de studente Währing. Toate fetele au participat la pregătiri, lumânarea de botez şi rochia albă am căutat-o împreună, chiar şi o pereche de cercei, pe care eu acum la fiecare concert îi port pentru a-mi aminti de cel mai important moment din viaţa mea. O sărbătoare, o lumină, o bucurie, o mare credinţă în sufletul meu! De atunci s-a revărsat în viaţa mea o pace deplină!

Între timp am studiat cu un profesor în Linz. Ştiu că viaţa în credinţă trebuie să fie reînnoită în fiecare zi. Pentru a găsi pe Hristos în viaţa de zi cu zi, citesc Evanghelia, am câteva momente dialog interior cu Dumnezeu şi merg în mod regulat la Sacramente. În Linz, mă întâlnesc cu câteva prietene din Opus Dei, pentru a primi sugestii şi argumente pentru o viaţa coerentă de credinţă în viaţa de zi cu zi. După tot ce am trăit, motto-ul meu este acum: Dumnezeu vă ajută cu siguranţă!