Number of articles: 12

Scrisoarea Prelatului (28 octombrie 2020)

În această nouă scrisoare pastorală, Mons. Fernando Ocáriz reflectă despre spiritul Opus Dei și despre caracteristicile dăruirii pentru Lucrare a credincioșilor, în funcție de diferitele împrejurări personale.

Scrisori pastorale și mesaje

„Ceva măreț care vine din dragoste” (III): Adevăratul nostru nume

Noi suntem ceea ce suntem, nici mai mult nici mai puțin, iar această lume ne face apți să-l urmăm pe Domnul și să-l servim în Biserică. Textul următor aprofundează chemarea pe care Dumnezeu o adresează fiecăruia.

Texte spirituale

„Ceva măreț care vine din dragoste” (II): ce ar putea deveni viața ta

Visul oricărui creștin este ca numele său să fie scris în Inima lui Dumnezeu. Al doilea text al seriei despre vocație se referă la această realitate.

Texte spirituale

Ceva măreț care vine din dragoste (I): Isus vine să ne întâlnească

Primul articol dintr-o serie despre discernământul vocațional, sub titlul general „Ceva măreț care ar veni din porunca iubirii”

Texte spirituale

Formarea în discernământul spiritual

Papa Francisc: „să ne rugăm împreună pentru ca întreaga Biserică să recunoască urgența formării în discernământul spiritual, pe plan personal și comunitar”.​

Despre Papă

Întâlnire cu Sf. Josemaría la teatrul Coliseo (Buenos Aires)

Înregistrare video (rezumat) al întâlnirii cu Sf. Josemaría la teatrul Coliseo din Buenos Aires, la 26 iuni 1975, un an înainte de moartea lui.

A ne ruga cu Sf. Josemaría

Sf. Josemaría în Logroño

Parohia Santiago El Real de Logroño a dedicat Sfântului Josemaría unul dintre altarele vechi laterale ale bisericii, punând un tablou deasupra altarului. Întemeitorul Opus Dei a trăit în Logroño între 1915 și 1925, apaținând de Parohia Santiago. Acolo a descoperit chemarea sa când a văzut urmele unor picioare goale ale unui frate carmelitan.

Știri

Mesajul Opus Dei

Munca, viaţa de familie şi alte activităţi cotidiene sunt tot atâtea ocazii de întâlnire cu Isus Cristos.

Opus Dei

Discipolul pe care îl iubea Isus

Primeşte pe Maria la el

Texte zilnice

Minunează-te!

Dumnezeu a venit să te caute în exerciţiul profesiunii tale

Texte zilnice