Mesajul Prelatului (20 aprilie 2024)

În pregătirea pentru Jubileul care se apropie, Prelatul Opus Dei ne încurajează să ne alăturăm Anului al Rugăciunii convocat de Sfântul Părinte.

Dragii mei, fie ca Isus să vegheze asupra fiicelor și fiilor mei!

Au trecut deja trei luni de când Papa ne-a invitat, în vederea pregătirii pentru următorul Jubileu, să „redescoperim marea valoarea și necesitatea absolută a rugăciunii în viața noastră personală, în viața Bisericii și în lume” (Angelus, 21 ianuarie 2024).

Este o redescoperire pe care, cu harul lui Dumnezeu, o putem face în fiecare zi, în moduri diferite. Uneori, vom redescoperi privirea Domnului, care ne conduce la o contemplație fără cuvinte care izvorăște din iubire. Alteori, rugăciunea se va prezenta mai mult ca un efort personal și o luptă împotriva a tot ceea ce ne-ar putea distrage atenția de la Domnul. Adesea, dialogul cu Dumnezeu se va exprima în acele rugăciuni vocale pe care le-am învățat în copilărie și care ne determină să avem o atitudine constantă de adorație și de cerere.

În orice caz, toate aceste feluri de a ne ruga vor fi hrănite de același spirit, așa cum sublinia Sfântul Josemaría: „Îndrăznesc să spun, fără teama de a mă înșela, că există multe – infinite, aș putea spune – moduri de a ne ruga. Dar aș dori pentru noi toți rugăciunea autentică a copiilor lui Dumnezeu” (Prietenii lui Dumnezeu, nr. 243). Conștiința filiației noastre divine ne va ajuta să ne rugăm mereu cu încrederea și simplitatea celor mici.

Aș vrea să insist în mod special asupra rugăciunii de cerere. Există multe lucruri pentru care este nevoie să ne rugăm, așa cum v-am repetat în ultimele luni: pacea în lume, Biserica, Lucrarea. Este un mister că Dumnezeu contează pe noi pentru a-i cere lucruri. Dar nu pentru că El ar avea nevoie, ci pentru că simplul fapt de a cere este deja un bine pentru noi, pentru că în acest fel recunoaștem că nu putem face nimic singuri și suntem gata să acceptăm harul lui Dumnezeu. În acest sens, vă cer din nou să continuați să vă rugați pentru munca de adaptare a statutului. Așa cum obișnuiesc să spun, va merge bine, pentru că omnia in bonum, dar dacă ne rugăm mai mult, va merge și mai bine.

Cu toată afecțiunea, vă binecuvântează

Părintele vostru

Fernando Ocáriz

Roma, 20 aprilie 2024