Number of articles: 1222

Benedict al XVI-lea: Nu părăsesc Biserica

“Domnul mă cheamă să urc pe munte, să mă dedic şi mai mult rugăciunii şi meditaţiei. Dar aceasta nu înseamnă abandonarea Bisericii, dimpotrivă, dacă Dumnezeu îmi cere aceasta este tocmai pentru ca eu să continui să o slujesc cu aceiaşi dăruire şi cu aceiaşi iubire ca şi până acum, dar într-un mod mai potrivit vârstei şi forţelor mele”.

Despre Papă

Gândește-te

De multe ori, Sf. Josemaría a scris gânduri prin care ne invită să reflectăm la adevăruri ale credinței și să medităm asupra prieteniei cu Dumnezeu: „Nu simţi bucurie? – Gândeşte-te: există o piedică între Dumnezeu şi mine. – Aproape întotdeauna vei vedea că este aşa” (Sf. Josemaría Escrivá de Balaguer, în cartea Drum, 662).

A ne ruga cu Sf. Josemaría

Sf. Josemaría și sensul suferinței

Sfântul Josemaría amintește des faptul că la începuturile Opus Dei nu avea niciun fel de resurse palpabile, bazându-se doar pe cele sufletești: rugăciunea și suferința, oferite lui Dumnezeu.

A ne ruga cu Sf. Josemaría

„Aprite le finestre”: cântecul pe care Sf. Josemaría își dorea să îi fie cântat în ceasul morții

Fondatorul Opus Dei a arătat prin exemplul său că aceia care se hotărăsc să păşească pe urmele lui Isus Cristos nu se tem de viaţă, nici de moarte. Iar cel care trăieşte cu adevărat ca fiu al lui Dumnezeu nu se poate teme de moarte.

Articole biografice

Potirul de alamă

Salvador Bernal citează în cartea ‘Însemnări despre viaţa Fondatorului Opus Dei’ dialogul dintre Sf. Josemaría și un argentinian care îi povestește monseniorului cum a oferit un potir din aur unui prieten preot.

Articole biografice

Papa povestește Conciliul clerului roman

Cu ocazia tradiţionale întâlniri a Sfântului Părinte cu clerul roman, care a avut loc joi 14 februarie, Papa, episcopul lor, a ținut „o mică discuţie despre Conciliul al II-lea din Vatican”, aşa cum l-a văzut el.

Despre Papă

Papa povestește Conciliul clerului roman

Cu ocazia tradiţionale întâlniri a Sfântului Părinte cu clerul roman, care a avut loc joi 14 februarie, Papa, episcopul lor, a ținut „o mică discuţie despre Conciliul al II-lea din Vatican”, aşa cum l-a văzut el.

Sfântul Josemaría

Un "Bronx" dincolo de droguri, delincvenţă şi sărăcie

"Drugs, crime and poverty": pentru multe persoane, aceste trei cuvinte definesc cartierul Bronx (New York). Noroc că, locuitorii mai tineri ai acestui cartier se străduiesc să îşi câştige un viitor. Crotona este o opera corporativă a lui Opus Dei care îi sprijină în a obţine cele propuse

Inițiative sociale

Strathmore, pionier al educaţiei inter-etnice în Kenya

Strathmore College a luat fiinţă în 1961, în momentul în care Kenya se pregătea să devină independentă. Patruzeci de ani mai târziu, 95% din studenţii colegiului au început studiile la Universitate într-o ţară în care în fiecare an există o ofertă de 12 000 de locuri pentru 200 000 de candidaţi.

Inițiative sociale

Să vă rugaţi pentru mine, pentru Biserică, pentru viitorul Papă

Între aplauze Papa le-a mulțumit credincioșilor care-l aşteptau în Aula Paul al VI-lea din Vatican, în cadrul audienţe generale, și le-a cerut rugăciuni.

Știri